„Avem relații bune atât cu evreii, cât și cu palestinienii, așa că puteți conta pe noi.”
Intervenția lui Nicușor Dan la Consiliul pentru Pace a fost scurtă, “atent calibrată” și concentrată pe contribuția practică a României. Din punctul nostru de vedere, în centrul ei a stat formula potrivit căreia România are „relații tradițional bune atât cu poporul evreu, cât și cu poporul palestinian”. O formulare “elegantă”, frază care pare menită să transmită echilibru.
Dar este alegerea termenilor una pur circumstanțială? Este o simplificare grăbită sau o opțiune deliberată? De ce „evrei” și nu israelieni? De ce nu menționează nimic de statul Israel? De ce o categorie religioasă și etnică globală, în locul unei entități politice? Ce anume se pierde atunci când conflictul este exprimat în astfel de termeni?
În primul rând, conflictul din Gaza nu este o confruntare între „evrei” și „palestinieni”. El implică statul Israel și Hamas – organizație desemnată teroristă de Uniunea Europeană și Statele Unite, care controlează în mod autoritar Gaza și care a afirmat explicit obiectivul distrugerii statului Israel și exterminarea poporului evreu. Înlocuirea teroriștilor cu o identitate colectivă a palestinienilor produce o confuzie gravă între o organizație teroristă și o întreagă populație.
În același timp, discursul președintelui Dan nu face referire la cetățenii statului Israel și nu menționează statul Israel. Termenul utilizat este cel de „evrei”…în sens general… în ce registru trebuie înțeles acest cuvânt? Vorbim despre evrei ca cetățeni ai Israelului sau despre o comunitate etno-religioasă globală, care există dincolo de granițele statului israelian?
Această alegere de limbaj simplifică o societate israeliană profund diversă. Aproximativ o cincime dintre cetățenii Israelului sunt arabi – musulmani, creștini, druzi – care nu sunt evrei, dar sunt israelieni reprezentați politic și integrați de instituțiile statului. Există palestinieni cu cetățenie israeliană. Reducerea „evrei – palestinieni” simplifică o realitate mult mai complexă. Este posibil ca formularea președintelui să fi vrut să sugereze că România are relații egale și echidistante cu ambele popoare. Dar ce legătură are acest lucru cu conflictul din Gaza?
În concluzie, formularea creează o simetrie între două comunități, în timp ce conflictul actual are o structură asimetrică: un stat recunoscut internațional și o organizație armată teroristă care contestă existența acelui stat. Discursul care vorbește despre „evrei” și „palestinieni” mută cadrul din zona politico-militară în cea identitară.
În plus, prezentarea sa ca o relație între „evrei” și „palestinieni” estompează faptul că foarte mulți palestinieni nu susțin Hamas, iar unii israelieni își critică guvernul.
În discursul prezidențial dispare statul Israel- dispare Hamas. Dispar instituțiile, responsabilitățile și actorii concreți.
Pacea este negociată între entități politice. Atunci când limbajul public mută accentul de la stat la popor, el schimbă și modul în care este perceput conflictul.
Diferența dintre stat, organizație armată teroristă și comunitate etnică nu este un detaliu semantic. În acest caz este esențială.
