Moțiunea „Zionism is Racism”, a fost amânată la conferința de primăvară a Partidului Verde britanic din 28 martie 2026, va reveni la conferința de toamnă. Textul cere ca partidul să definească oficial sionismul drept „ideologie rasistă”, să se declare explicit anti-sionist, să sprijine boicoturi, dezinvestire și sancțiuni împotriva Israelului și să susțină un „singur stat palestinian democratic în toată Palestina istorică, cu Ierusalimul drept capitală”.
Formula centrală a moțiunii este falsă. Este fals istoric, pentru că sionismul nu s-a născut ca doctrină a superiorității rasiale, ci ca mișcare națională evreiască apărută în Europa sfârșitului de secol al XIX-lea, cu scopul creării și susținerii unui cămin statal evreiesc în Palestina. Encyclopaedia Britannica definește sionismul drept „mișcare naționalistă evreiască”, iar Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA arată că mișcarea a fost fondată, în parte, ca răspuns la antisemitismul secolului al XIX-lea. În acest sens, sionismul se înțelege mai bine în familia marilor mișcări naționale europene moderne decât în cea a ideologiilor rasiale. Comparația cu Risorgimento este relevantă: și acesta a fost o mișcare națională din secolul al XIX-lea, menită să trezească conștiința națională italiană, să elibereze statele italiene de dominație străină și să le unească politic. Nimeni nu descrie Risorgimento ca „rasism” pentru simplul fapt că afirmă dreptul italienilor la unitate și autodeterminare. După aceeași logică, simpla afirmare a dreptului evreilor la autodeterminare națională nu poate fi echivalată automat cu rasismul. Diferențele istorice dintre cele două cazuri există și sunt importante, dar analogia rămâne valabilă la nivelul de bază: avem de-a face cu mișcări naționale, nu cu doctrine construite pe ierarhii rasiale. În termenii clasici ai teoriei politice, naționalismul ține de pretenția unei comunități de a se autoguverna; rasismul ține de ierarhizarea umană și de ideea superiorității unui grup asupra altuia. A le confunda înseamnă a amesteca două categorii distincte.
Este falsă și conceptual. Rasismul privește ierarhizarea oamenilor și a grupurilor pe criterii rasiale, ideea superiorității și inferiorității între grupuri. Naționalismul ține de revendicarea unei comunități de a se constitui politic și de a-și exercita autodeterminarea. Britannica descrie naționalismul ca o ideologie a loialității față de națiune, iar Stanford Encyclopedia of Philosophy leagă nationalismul de pretenția națiunilor la autodeterminare. A pune semnul egal între cele două concepte înseamnă a amesteca două categorii diferite.
Tocmai acest punct a fost observat inclusiv de critici duri ai sionismului. Joshua Alston, autorul Bright Green și anti-zionist declarat, a scris că moțiunea este „construită pe o greșeală” și că ea confundă „o ideologie naționalistă cu o ideologie a diferenței rasiale”. El spune că vede sionismul ca formă de naționalism colonial de așezare, însă refuză formula „Zionism is racism” tocmai pentru că o consideră imprecisă și înșelătoare. Când până și un anti-zionist spune că sloganul este greșit, problema nu mai poate fi tratată ca simplă obiecție venită din tabăra pro-Israel.
Există și o lecție istorică importantă. Formula „Zionism = racism” a intrat în vocabularul politic internațional prin rezoluția 3379 a Adunării Generale a ONU din 10 noiembrie 1975. Aceeași Adunare Generală a revocat însă acea determinare prin rezoluția 46/86 din 16 decembrie 1991. Cu alte cuvinte, chiar Națiunile Unite au renunțat oficial la această echivalare. A o relansa astăzi ca adevăr moral definitiv înseamnă a readuce în circulație o formulă care a avut un trecut ideologic puternic și a fost ulterior retrasă.
Se pot critica fără rezerve guvernul Netanyahu, politica de colonizare, războiul din Gaza, abuzurile. Toate acestea intră în sfera criticii politice legitime. Problema apare în clipa în care ținta nu mai este o guvernare, o doctrină de securitate sau un set de politici, ci însăși ideea că evreii, ca popor, au dreptul la autodeterminare politică. În acel punct, discuția se mută din registrul criticii în registrul delegitimării. Definiția istorică a sionismului trimite tocmai la această revendicare de autodeterminare evreiască.
Aici stă și riscul politic al moțiunii Verzilor. Dacă partidul declară că sionismul este rasism, el nu condamnă doar o anumită politică israeliană, ci stigmatizează o idee pe care mulți evrei o înțeleg, în forme diferite, ca expresie a siguranței colective și a dreptului la existență națională. Jewish Greens au avertizat deja că o asemenea formulă trasează „cu o pensulă foarte lată” peste interpretări foarte diferite ale sionismului.
Până și liderul partidului, Zack Polanski, a refuzat în februarie să spună simplu că sionismul este rasist, insistând că termenul are sensuri diferite pentru oameni diferiți. Partea cea mai radicală a moțiunii este sprijinul pentru „un singur stat palestinian democratic în toată Palestina istorică”. În limbaj politic limpede, asta înseamnă înlocuirea Israelului, nu reformarea lui. Textul merge în aceeași direcție și când cere repoziționarea oficială a partidului ca anti-sionist.
Concluzia este simplă. Moțiunea Verzilor britanici folosește un slogan vechi, dur și ideologic pentru a împinge partidul către o poziție radicală. A reduce sionismul la o mișcare rasistă în sine înseamnă a falsifica atât istoria conceptului, cât și sensul termenului de rasism. Însă este clar că formula poate mobiliza un anumit tip de activism de natură antisemită care să ducă mai apoi la câștig electoral din partea verzilor britanici.
