Antisemitismul nu este o problemă „evreiască” – este o problemă a democrației
Într-o recentă intervenție publică, jurnalista Sidonia Bogdan afirmă că „nu numai în România, dar peste tot în lume, comunitatea evreiască este cea care stabilește public ce este antisemit într-un discurs public și ce nu”. Cu toată considerația pentru implicarea și vigilența comunității evreiești în apărarea memoriei Holocaustului și a valorilor democratice, cred că această formulare conține o eroare fundamentală de perspectivă: antisemitismul nu este o chestiune pe care o poate „stabili” o comunitate, ci o amenințare care afectează întreaga societate.
1. Antisemitismul nu este un monopol de suferință, ci un simptom de degradare a democrației
Istoricii și politologii au arătat că antisemitismul funcționează ca un barometru al sănătății unui sistem politic. Când antisemitismul reapare în spațiul public, nu e doar un atac asupra evreilor ca grup, ci o eroziune a valorilor pluraliste, a statului de drept și a culturii toleranței. În acest sens, nu doar comunitatea evreiască este „autorizată” să recunoască antisemitismul, ci întreaga societate este chemată să-l condamne și să-l prevină.
2. Nu doar victimele definesc ura: e responsabilitatea tuturor
Să afirmi că doar comunitatea evreiască poate stabili ce este antisemit implică, involuntar, o ghetoizare a responsabilității morale: „nu e treaba mea, e treaba lor ”.
Asta ar însemna, prin analogie periculoasă, că doar femeile pot stabili ce este sexism, doar romii ce e rasism sau doar LGBT+ ce este homofobie.
Dar ura e un fenomen social, nu o problemă privată.
3. Există definiții academice și instituționale clare ale antisemitismului
Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) oferă o definiție larg acceptată, aplicată inclusiv în UE și în România. Mai mult decât atât, există zeci de lucrări academice, studii sociologice, rapoarte OSCE și Consiliul Europei care definesc antisemitismul ca fenomen politic, ideologic, istoric și juridic.
Ca să fiu ințeles, nu e nevoie ca o comunitate anume să „stabilească” ce e antisemitism, pentru că standardele sunt deja clar conturate și asumate internațional.
4. Consultarea comunității evreiești este necesară, dar nu suficientă
Sigur că în redactarea unor politici publice sau legi care vizează antisemitismul, consultarea comunității afectate e esențială. Dar asta nu înseamnă că doar ea are autoritatea morală și epistemică de a interpreta totul.
Într-o societate democratică, solidaritatea activă a majorității este cheia combaterii urii și nu delegarea răspunderii morale către minoritari.
5. Antisemitismul este parte dintr-un lanț mai larg de ură care ne afectează pe toți
Mișcările care atacă evreii astăzi, vor ataca alte minorități mâine, și în final vor submina chiar pilonii democrației!!!!
Când se reabilitează Mișcarea Legionară sau se atacă legile care sancționează extremismul, nu sunt în pericol doar evreii. O spun direct! Suntem în pericol cu toții: români, maghiari, profesori, jurnaliști, academicieni… oricine iese din rând.
Combaterea antisemitismului nu este o cauză a unei comunități. Cred că este o datorie a majorității democratice. Nu e vorba de „cine stabilește” ce e antisemit….
Societatea trebuie să acționeze împreună!