Tragedia din 7 octombrie 2023 a zgalțâit din temelii status quo-ul din Orientul Mijlociu și atitudinea tărilor occidentale și politica externă a acestora față de regiune. În acest climat complex, societatea civilă și organizațiile neguvernamentale au pus presiune pe guverne pentru a produce o schimbare în politica externă, în mod deosebit cu privire la drepturile omului și la ofensiva Israelului în Fâșia Gaza. Aceste atitudini ale activiștilor se împletesc însă cu unele dezbateri care privesc comunitatea musulmană din aceste țări și aici mă gândesc la democrații precum Franța și mai ales Marea Britanie.
În plan politic, astăzi, asistăm la o schimbare de discurs și decizii care pot schimba cursul luptei palestinienilor, cu o condiție esențială: să se debaraseze cât mai repede posibil de activitatea teroristă a Hamas și să se așeze pe un drum democratic. Dacă acest lucru este posibil, este o discuție complexă și pentru un alt articol.
Activitatea teroristă însă rămâne o îngrijorare fie că suntem în țările arabe, Israel, sau Europa. Mișcările din Orientul Mijlociu, îndeosebi faptele șocante ale Daesh sau Hamas, au aruncat o pată nedreaptă pe toți musulmanii din țările arabe sau din cele europene. În Marea Britanie, pentru că acolo ne îndreptăm atenția astăzi, se discută, nu de ieri, de azi, despre discriminarea față comunitatea musulmană.
Dezbaterea este veche și rădăcinile problemei rezidă în colonialism, însă, într-un stat democratic, această discuție este importantă pentru sănătatea comunității și mai ales pentru prosperitate sa.
Ce anume este islamofobia și cum se definește ea?
Termenul a fost pentru prima oară folosit în secolul al XX-lea în literatura franceză, preluat apoi în spațiul anglosaxon și popularizat în anii 90. De atunci, fenomenul a luat amploare odată cu serii de atacuri teroriste comise în numele islamului. Divizarea a început să se facă simțită în momentul în care aceste țări au descoperit că cetățenii lor se radicalizează, comit crime și forțele de securitate nu reușesc să facă față fenomenului. Cazul Shamima Begum este de notorietate pentru incapacitatea statului de a decide ce face cu un cetățean minor, radicalizat, care merge în Siria pentru a susține un alt mod de viață. Dar acestea sunt cazurile celebre. În spatele lor, se află comunități musulmane care trăiesc, muncesc și contribuie zi de zi la libertatea comunității din care fac parte. Aceștia, ne spun varii rapoarte, se confruntă cu atitudini discriminatorii în momentul în care sunt identificați ca fiind de religie musulmană.
Anul 2024 a culminat în Marea Britanie cu o serie de proteste și reacții violente, distrugeri împotriva bunurilor deținute de comunitatea musulmană și a lăcașelor de cult ale acestora, cât și profanare de morminte. Toate aceste detalii se regăsesc într-un raport scris de Runnymede Trust. 1
Acesta acuză descrierile unor politicieni și actori politici importanți, în ceea ce privește demonstrațiile pro-palestiniene, ca deformatoare de realitate, demonizează și etichetează protestatarii ca fiind „radicali islamiști” creând o imagine asupra britanicilor musulmani de „străini cu loialități străine, o amenințare la adresa societății.” 2 Un alt eveniment pe care raportul îl găsește responsabil pentru această situație este tragicul eveniment 9/11, moment de la care, spun autorii raportului, musulmanii au fost percepuți ca o amenințare de securitate.
Următoarele citate din raportul Runnymede sunt revelatoare:
„Muslims have been depicted not only as a security threat, as seen through the extension of counter- terrorism powers that disproportionately target Muslim adults and children, but also as a cultural threat, with a supposed need to impose a regime of ‘British values’ through our school systems.” (Musulmanii au fost înfățișați nu doar ca o amenințare la adresa securității, așa cum se vede prin extinderea puterilor de combatere a terorismului care vizează în mod disproporționat adulții și copiii musulmani, ci și ca o amenințare culturală, printr-o așa-zisă nevoie de a impune un regim al „valorilor britanice” prin sistemele noastre de învățământ.)
„Whether it is demonising peaceful protests as ‘hate marches’[2] or labelling people marching in solidarity with Palestinian rights as ‘Islamist extremists’ [3], these narratives have cast British Muslims as ‘outsiders’ with foreign loyalties, and as a menace to society.” (Fie că este vorba despre demonizarea protestelor pașnice drept „marșuri ale urii” sau etichetarea persoanelor care mărșăluiesc în solidaritate cu drepturile palestinienilor drept „extremiști islamiști”, aceste narațiuni i-au prezentat pe musulmanii britanici drept „străini” cu loialități față de alte țări și ca pe o amenințare pentru societate.)
Tema discriminării și a urii îndreptate către minoritatea musulmană, care reprezintă 6.4% 3 din populația Regatului Unit, reprezintă și astăzi o problematică la fel de fierbinte, care cere decizii și asumări clare și curajoase. Mai mult, dacă acum 15 ani era nu era identificată ca prezentă alte țări europene, din momentul în care Daesh a început să atragă occidentali, a generat consecințe care pot fi vizibile în diferite maniere astăzi.
Încercările de a înțelege și clarifica acest fenomen, de a-i atribui o definiție clară cu care să se poată lucra pe toate planurile, au fost multiple. Nu a fost găsită însă o definiție potrivită pentru a fi adoptată oficial. Anul 2025 vine cu o nouă încercare, de data aceasta a laburiștilor conduși la acel moment de Angela Rayner în rolul de vice prim-ministru, care a anunțat în 3 martie un nou grup de lucru pentru stabilirea unei astfel de definiții oficiale.
Decizia vine ca urmare a dezbaterilor aprinse în interiorul partidului și în societate. Cu câteva luni înainte, grupul reprezentanților musulmanilor laburiști a redactat un studiu referitor la relația partidului cu membrii săi, parte a comunității de musulmani din Regat. Raportul 4 concluzionează că mai mult de 1 din 3 membrii de partid musulmani au experimentat islamofobia iar două treimi susțin că nu sunt tratați în mod egal cu ceilalți colegi ai lor laburiști. 5
Nu este însă prima oară, așa cum menționam mai sus, când se pune în discuție definirea termenului. Tema este prezentă mai mult sau mai puțin intens în spațiul public britanic din 1997, când, același Runnymede Trust, think tank ce militează pentru egalitate, a adoptat o primă formă a definiției islamofobiei. Aceasta a avut un impact semnificativ: a popularizat termenul în regat și a deschis dezbaterea despre atitudinile pline de prejudecăți sau denigratoare la adresa celor percepuți ca fiind musulmani. Această primă definiție spune: Islamophobia refers to unfounded hostility towards Islam. It refers also to the practical consequences of such hostility in unfair discrimination against Muslim individuals and communities, and to the exclusion of Muslims from mainstream political and social affairs. The term is not, admittedly, ideal. Critics of it consider that its use panders to what they call political correctness, that is stifles legitimate criticism of Islam, and that it demonises and stigmatises anyone who wishes to engage in such criticism. 6
În timp au fost adoptate diferite alte rapoarte, Runnymede repetând-ul la 20 de ani distanță. O altă încercare de definire a fenomenului a fost făcută de un grup transpartinic, în 2018, cunoscut ca All Party Parliamentary Group. Obiectivul lor a fost găsirea unei definiții clare, coerente și larg acceptate care să satisfacă atât principiile la liberă exprimare, să pedepsească derapajele radicale, cât și să fie totuși îndeajuns de precisă pentru a putea satisfice mediul academic și juridic. Aceasta a fost: Islamophobia is rooted in racism and is a type of racism that targets expressions of Muslimness or perceived Muslimness. 7 (Islamofobia își are rădăcina în rasism și reprezintă un tip de rasism care vizează expresii ale identității musulmane sau percepții legate de identitatea musulmană.)
Soluția găsită de grupul transpartinic leagă islamofobia de racism, fără success însă. Aceasta a stârnit controverse și publicul a considerat-o mult prea vagă, neîncadrată clar, susceptibilă de a cataloga în mod ernoat viitoare declarații ca islamofobe. Cu toate acestea, a fost adoptată de unii actori sociali, precum unele universități sau organizații și chiar și de partidul laburist. 8
Dar problematica esențială rămâne clarificarea fenomenului. Este islamofobia o formă de rasism? Cei care consideră acest lucru, argumentează decizia prin prisma faptului că persoanele afectate sunt astfel targetate pentru că aspectul lor sugerează o apartenență la islam. Astfel, făcând o paralelă între cele două termene, islamofobia se aseamănă cu rasismul care afectează persoanele datorită aspectului acestora: spre exemplu, persoanele de culoare pentru aspectul pielii acestora.
De asemenea, o altă opțiune pusă în discuție a fost aceea de a urma calea și exemplul definiției antisemitismului dată de International Holocaust Remebrance Alliance. Aceasta, adoptată pe 26 mai 2016 la București spune așa: “Antisemitism is a certain perception of Jews, which may be expressed as hatred toward Jews. Rhetorical and physical manifestations of antisemitism are directed toward Jewish or non-Jewish individuals and/or their property, toward Jewish community institutions and religious facilities.” (Antisemitismul este o anumită percepție asupra evreilor, care poate fi exprimată ca ură față de aceștia. Manifestările retorice și fizice ale antisemitismului sunt îndreptate împotriva persoanelor evreiești sau non-evreiești și/sau a proprietății acestora, precum și împotriva instituțiilor comunității evreiești și a lăcașurilor religioase.)
Cu toate acestea, cele două fenomene, susțin voci din societatea civilă, trebuie să rămână distincte iar definiția islamofobiei trebuie să fie diferită – la fel cum și definiția antisemitismului trebuie să rămână distinctă și Holocaustul, tragedie distinctă -, să poată fi acceptată de întreaga societate, în niciun caz să stârnească controverse, confuzii sau să aibă puterea de a opri critici legitime.
Situația în Regatul Unit este una complexă. Cu o comunitate musulmană istorică și un număr semnificativ de migranți, unii dintre ei musulmani, incidentele radicale au devenit frecvente. Polarizarea generală din societatea britanică, care a dus, inevitabil, și la Brexit, devine tot mai vizibilă împotriva minorităților, mai ales în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Evenimentele teroriste din trecut, radicalizarea și exportul de luptători în Siria și Iraq în timpul războiului rămân inevitabil în mentalul colectiv și contribuie la o imagine distorsionată asupra unui grup religios care trăiește în societatea modernă britanică. Se adaugă acestor probleme și cazurile notorii ale unor imami sau lideri care au primit condamnare la închisoare, fie pentru radicalizare, fie pentru constituire de grup terorist iar cazurile de incidente teroriste întreprinse de persoane radicalizate au fost de notorietate.
În acest context, sarcina guvernului britanic nu este deloc una ușoară. La fel ca în multe alte țări, la ora actuală, cea mai importantă sarcină a celor de la conducere este de a crea coeziune socială și de a pune capăt tensiunilor care duc la radicalizarea populației generale. Din păcate, vedem aceste lucruri întâmplându-se în toată Europa, în unele țări incidentele au loc de mulți ani, precum în Regat sau Franța. În alte țări, precum România, lucrurile au fost, cât de cât ținute sub un aparent control. Rămâne de văzut cum va reuși societatea noastră să se autoregleze și să creeze mecanismele necesare pentru a asigura libertatea și liniștea tuturor cetățenilor săi.
Cu toate că sunt departe de a fi modelul perfect, Regatul Unit poate reprezenta un exemplu de urmat în ceea ce înseamnă reconcilierea. În România, unde problemele și ruptura socială se agravează, dialogul, empatia, iertarea și munca în echipă sunt imperative și este în responsabilitatea reprezentanților politici să ia toate aceste aspecte în calcul. Solidaritatea și reconcilierea nu sunt obiective de care să fugim, ci, probabil, singurele care ne pot oferi un viitor liber și prosper.
- 1) 67507138f93ab16b069b3375_Runnymede_Islamophobia Report_Final_11_compressed-compressed.pdf
- 2) „‘outsiders’ with foreign loyalties, and as a menace to society”
- 3) Islam in the UK – Statistics & Facts | Statista
- 4) Our Latest Research | Labour Muslims
- 5) LMNSurvey25
- 6) Islamophobia: A Challenge for Us All, Runnymede Trust, 1997, CDP-2021-0140.pdf
- 7) CDP-2021-0140.pdf
- 8) Why is Islamophobia so hard to define? • City St George’s, University of London
