Istoricul Mihai Demetriade a publicat recent o analiză în care comentează decizia președintelui României, Nicușor Dan, de a contesta la Curtea Constituțională modificările aduse Ordonanței de Urgență nr. 31/2002 — actul normativ care interzice organizațiile, simbolurile și faptele cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
În opinia lui Demetriade, argumentele prezentate de șeful statului în sesizarea transmisă Curții se suprapun parțial cu cele invocate anterior de partidele AUR, SOS România și Partidul Oamenilor Tineri (POT), care au contestat aceeași lege, însă obiecțiile acestora au fost respinse între timp de Curtea Constituțională. Demetriade subliniază că această coincidență nu ar fi problematică în sine, ci natura argumentelor ridică întrebări esențiale.
Autorul atrage atenția că, spre deosebire de AUR, SOS România și POT, care au susținut în principal că manifestările cu caracter legionar se încadrează în sfera libertății de exprimare și că descrierile din proiectul de modificare ar fi neclare, contestația președintelui se suprapune doar pe linia criticii legate de lipsa de claritate a termenilor utilizați. Nicușor Dan invocă mai multe articole din Constituție referitoare la protecția drepturilor și libertăților cetățenești, la supremația legii și la obligațiile internaționale ale României în materia drepturilor omului.
Demetriade punctează că, potrivit argumentației prezidențiale, modificarea Ordonanței ar introduce un „dezechilibru” prin modul în care abordează „polarizarea” politică. În analiza sa, istoricul consideră că această abordare riscă să transforme termeni precum „fascist”, „legionar”, „rasist” sau „xenofob” în simple opinii politice, golindu-i astfel de conținutul lor istoric și conceptual. El avertizează că o asemenea interpretare poate fi periculoasă, pentru că ignoră rolul instanțelor de a corela faptele cu realitățile istorice atunci când se evaluează astfel de comportamente.
În opinia sa, legea nu poate funcționa ca un tratat de istorie detaliat, dar stabilește principii și limite clare, urmând ca judecătorii să aplice norma raportându-se la fapte concrete și la contextul istoric. Insistența asupra „neclarității” termenilor, evocată de președinte, ar relativiza grav pericolele reprezentate de simbolurile și ideologiile fasciste și legionare și ar pune sub semnul întrebării însăși esența OUG nr. 31/2002.
Demetriade remarcă și faptul că argumentele președintelui ajung să pună în discuție chiar „concentrația de conținut” a unui simbol fascist sau legionar, chestionând, retoric, cât de clar ar trebui să fie un simbol pentru a fi incriminabil — exemplificând cu zvastica, drapele sau portrete de lideri ai Mișcării Legionare.
Analiza istoricului se încheie cu un avertisment: trivializarea semnificației istorice a fascismului și relativizarea termenilor consacrați în istorie și sociologie reprezintă un risc major, cu atât mai grav cu cât vine, potrivit lui, de la cea mai înaltă funcție în stat.
